14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi - record la incendii

Mehedinţi – record la incendii

Detaşamentul de pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit ieri cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, un ofiţer şi 6 subofiţeri în cartierul Schela din Drobeta Turnu Severin, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism Dacia 1310 aflat într-o  parcare. Focul a distrus cca. 40% din autoturism. Cauza incendiului a constituit-o jocul copiilor cu focul. Intervenţia s-a derulat rapid, pompierii reuşind în mai puţin de 10 minute să salveze 60% din autoturismul incendiat.
Tot ieri, Staţia de pompieri Vânju Mare a intervenit cu două autospeciale, un ofiţer şi 14 subofiţeri pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Punghina, sat Drincea. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta în mai multe focare la vegetaţia uscată şi mirişte, atât pe raza comunei Corlăţel, sat Valea Anilor cât şi pe raza comunei Vlădaia, sat Ştircoviţa. Nu mai puţin de 5 ore, pompierii au luptat cu flăcările, în sprijinul lor venind şi 35 de cetăţeni de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, dotaţi cu mături, lopeţi şi 2 tractoare. Au ars circa 70 ha mirişte şi vegetaţie uscată şi cca. 1 ha litieră. Cauza incendiului a constituit-o focul deschis, nesupravegheat, pentru eliminarea resturilor vegetale.
Ieri, la ora 17:16, Staţia de pompieri Vânju-Mare a intervenit cu o autospecială şi 6 subofiţeri pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Vânjuleţ, sat Hotărani. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta pe o întindere de cca. 3 ha vegetaţie uscată şi mirişte. Ca urmare a acţiunii pompierilor, s-a reuşit evitarea propagării incendiului la depozitul de furaje aflat în apropiere. Au ars cca. 3 ha mirişte şi vegetaţie uscată. Cauza incendiului a constituit-o ţigara aprinsă şi aruncată la întâmplare.
Intervenţia s-a încheiat după aproximativ o oră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS